Harta mea muzicală

 

uitasem de manele

Românii nu sunt țigani

Dar țiganii sunt al naibii de români.

Orice generalizare e păcătoasă, nu-i așa? Este. Întreb uneori în glumă: de ce țiganii noștri cântă manele și nu cântă flamenco? De ce țiganii noștri au lăsat un gen muzical perfect onorabil cum este muzica lăutărească și doar traduc într-o română îndoielnică / îndoită folclorul modern din țări mai mult sau mai puțin apropiate (Serbia, Bulgaria, Turcia, Israel, Iran, India etc). Pentru că au public, de aia. Nu mă pronunț împotriva genului muzical numit manele, orice gen are dreptul lui la viață, dar mă pronunț împotriva calității artistice a multora dintre piese. Sunt câteva manele bune, interesante, dar încă nu am găsit în folclorul nostru contemporan manea mai bună decât „La Tortura”.

Întreb uneori în glumă: de ce cumpărăm capacele de canal furate de hoți? Apoi le zicem că sunt țigani, scursura societății. Ce țară normală la cap e aia în care cumpărăm capace de canal sau șine de tren de la hoți, fie ei țigani, fie ei români?

Defectul cel mai mare al țiganilor din România este că se aseamănă sau chiar ne depășesc uneori pe noi, românii, la potlogării.

Noi avem o țară defectă. În care nu plătim medicul decent ca să îi băgăm ilegal bani în buzunar și să îl înjurăm apoi că ne ia banii. În care cumpărăm bunăvoința profesorului copilului nostru. În care polițistul nu ne amendează întotdeauna daca îl mânjim și pe el. În care toți, adică aproape toți stăm cu capul în jos ca liliecii dacă nu cu capul plecat.

Convingerea mea personală este că cele mai multe dintre păcatele noastre incurabile vor dispărea într-o bună zi ca prin vis. Asta se va întâmpla fie prin moartea nației, fie prin renașterea nației. Ori prin amândouă, consecutiv. Sau... m-am mai gândit... fie prin nașterea / inventarea / crearea nației noastre, că nu sunt convins că în momentul ăsta suntem o nație.

Cât' jale și dor s-a' adunat în mine,
Dar ea, inima mea... plânge pentru tine

Gându-mi citești, tu cunoști tot,
Vino-n brața mea, că eu ce voiesc
E altă viață, mi-aș găsi cu cine,
Nu mai ești departe, nu pot făr' de tine.

Nu pot eu să-ți spun cât sunt eu de trist
Cât tot aș voi, și-ntruna iubi.

 Maneaua contemporană nu e un rău în sine - ego dixit. „Leac pentru viața mea” se numește. Asta de mai sus mi se pare o manea sinceră ;-) .